ZF Live. Daniela Fistis, Sofmedica România: Avem 21 de sisteme de chirurgie robotică DaVinci pe piaţa locală, doar trei sunt în spitale de stat. Chirurgia robotică, mult mai uşor de suportat pentru pacienţi, cu mai puţine riscuri, nu este decontată în România

Chirurgia robotică se dezvoltă tot mai mult în mediul privat, astfel că din cele 21 de sisteme de roboţi Da Vinci, cel mai performant echipament din acest moment pentru chirurgie la nivel mondial, doar trei sunt în spitale de stat, restul de 18 fiind în unităţi private. Un pas important care ar trebui făcut, crede Daniela Fistis, commercial manager, Sofmedica România, ar fi decontarea acestor operaţii care au mai puţine riscuri pentru pacienţi.

„Anul 2024 este cel mai bun din punctul de vedere al performanţei, al cifrei de afaceri, al vânzărilor, al noilor programe de robotică. Avem şapte progra­me noi de robotică, majoritatea în sistemul privat. Încheiem anul cu un proiect în spital public, la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa, un nou robot DaVinci din această lună va funcţiona în sistemul public. Va da acces pacienţilor români la cea mai importantă inovaţie din tehnologia chirurgicală robotică la nivel mondial“, a spus Daniela Fistis în cadrul emisiunii de business ZF Live.