Următorul pas în sănătate. De la dialog la fapte.

Cea de-a treia ediție a conferinței Future Healthcare 2020 abordează subiecte cheie din sectorul serviciilor medicale (de stat și privat), dar și din industria farmaceutică.
Teme precum rolul prevenției în modernizarea serviciilor medicale și eficientizarea sistemului medical, soluții pentru facilitarea accesului la servicii medicale, colaborarea stat-privat în susținerea programelor de screening, dar și solutii de finanțare (coplată, abonamente private, asigurari medicale etc) vor fi dezbatute de specialiști din domeniul sănătății.
De asemenea, lipsa medicamentelor de pe piață, cercetarea și dezvoltarea de studii clinice, dar și legislația precară care îngreunează accesul pacienților sunt doar câteva din provocările din industria medicamentelor care vor fi dezbatute în cadrul evenimentului. Totodată, nu vor lipsi subiecte precum educația pacientuluiinvestiții în inovație (noi tehnologii, aplicații și aparatură medicală).

Principalele teme de discuție:

  • Provocările din sistemul de sănătate românesc;
  • Cum poate avea pacientul acces mai bun la servicii medicale;
  • Cum arată infrastructura medicală în prezent și de ce investiții este nevoie pentru dezvoltare;
  • Rolul aparaturii medicale;
  • Cum ajungem la servicii de calitate și la profesionalism în sistemul medical;
  • Cum putem să avem un acces mai bun la medicamente inovatoare;
  • Avantajele și dezavantajele României în fața producătorilor de produse farmaceutice;
  • Rolul studiilor clinice pentru pacienții din România.

Speakeri și invitați

Speaker

Diana PAUN

Diana PAUN

Consilier Prezidential Departamentul Sanatate Publica

Speaker

Andrei BACIU

Andrei BACIU

Secretar de Stat Ministerul Sanatatii

Speaker

Mihaela LEVENTER

Mihaela LEVENTER

Membru Fondator Asociatia Medicilor Independenti

Speaker

Dan DOROFTEI

Dan DOROFTEI

Director de Dezvoltare Enayati Medical City

Speaker

Alina EPURE

Alina EPURE

Terapeut nutritionist Nutribalance

Speaker

Diana MEREU

Diana MEREU

Director Executiv RASCI

Speaker

Simona COCOS

Simona COCOS

Director General Romania & Republica Moldova Zentiva

Speaker

Vlad DOICARU

Vlad DOICARU

Vicepresedinte Huawei Technologies

Speaker

Vasile CEPOI

Vasile CEPOI

Presedinte Autoritatea Natio­nala de Management al Calitatii din SpitaleANMCS

Speaker

Madalina GEORGESCU

Madalina GEORGESCU

Membru FondatorAsociatia Medicilor Independenti

Speaker

Adrian GRECU

Adrian GRECU

Presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din RomaniaAPMGR

Speaker

Cristina BLOT

Cristina BLOT

Medic specialist endocrinologie, diabetologie si boli de nutritieCentrul Medical Emerald

Speaker

Mihaela UNGUREANU

Mihaela UNGUREANU

CEOGrupul DONA

Speaker

Andreea CRISTEA

Andreea CRISTEA

Board Member GLOBALHealthPR

Speaker

Daniela TATU-CHITOIU

Daniela TATU-CHITOIU

CEO&Cofondator CARDIOSCIENCE

Speaker

Silvia GOLITA

Silvia GOLITA

Psihoterapeut/mentor Clinica Oana Nicolau

Speaker

Ivona STOG

Ivona STOG

ModeratorWall- Street.ro