Robotul chirurgical Da Vinci în vizită la Ovidius Clinical Hospital – OCH

Cel mai performant echipament utilizat în chirurgia minim invazivă, robotul chirurgical Da Vinci, a vizitat în premieră municipiul Constanța.

Acesta s-a aflat timp de doua zile în Ovidius Clinical Hospital, pe 14 și 15 iunie, unde medicii și pacienții au putut face cunoștință cu această tehnologie de vârf.

Chirurgia robotică este o formă avansată de chirurgie minim invazivă, în care chirurgii sunt asistați de un echipament robotic în anumite proceduri chirurgicale.

Minim invaziv înseamnă că, în loc de a opera pacientul printr-o incizie mare, se utilizează instrumente miniaturizate care sunt introduse prin incizii mici de 1 – 2 cm.

În cazul chirurgiei robotice, aceste instrumente miniaturizate sunt montate pe 3 brațe robotice separate, care permit chirurgului o gamă largă de mișcări și precizie crescută. Pe un al patrulea braț este montată o cameră 3D care permite mărirea imaginii la definiție înaltă și care ghidează chirurgul pe durata procedurii.

Brațele robotului au un grad ridicat de dexteritate, permițând chirurgilor să opereze în spații foarte înguste din corp, care altfel ar fi accesibile numai prin intervenții chirurgicale deschise (cu incizie mare). Chirurgul controlează instrumentele și camera de la o consolă aflată în sala de operații.

Recunoscută la nivel mondial pentru beneficiile în tratamentul afecțiunilor urologice și ginecologice, chirurgia robotică își găsește tot mai multe aplicații în chirurgia abdominală, toracică și cardiovasculară.

Chirurgia robotică câștigă rapid teren și în medicina din România, cu multiple beneficii atât pentru chirurgi, dar mai ales pentru pacienți.

Chirurgia robotica poate avea mai multe beneficii importante pentru persoanele care au nevoie de o intervenție chirurgicală: pierderi de sânge minime, risc mai mic de infecții, rată mai mică a complicațiilor, reluarea mai rapidă a activităților cotidiene.